Etichete:

Secret Santa şi alte surprize pentru colegi pe Mongift

La noi în firmă există obiceiul aşa-numitului Secret Santa. Înainte de Crăciun tragem cu toţii un bileţel cu numele unui coleg sau unei colege pentru care vom cumpăra un cadou, în secret. Surprizele se ţin lanţ şi avem parte de o distracţie pe cinste jumătate de zi, atunci când ne strângem cu toţii şi împărţim cu toţii.

Problema e că mai mereu cadourile sunt nepotrivite, neinspirate şi uneori totul se lasă cu glume nereuşite. Asta a făcut ca evenimentul acesta la birou să devină deja o rutină din care mă bucur că vom ieşi destul de curând. De când am descoperit că există Mongift, am stabilit un buget de 50 de lei şi fiecare coleg îşi pune o dorinţă în lista de pe site. Un arbitru, de obicei colega noastră de la HR, adună dorinţele şi le împarte pe bileţele, având grijă ca fiecare dintre noi să extragă un alt bileţel decât cel cu cadoul propriu. Fiindcă ea se ocupă de organizare, îi pregătim mereu o surpriză chiar din lista ei de dorinţe de pe Mongift.

La Secret Santa anul acesta ne vom bucura să primim cadoul dorit iar surpriza va fi să vedem cine a fost colegul care a primit ca “temă” propriul nostru cadou. Ca o varietate, avem misiunea să ne însoţim cadoul oferit cu un mesaj distractiv despre destinatarul cadoului şi obiectul pe care îl oferim.

Mai mult, cu listele de dorinţe de pe Mongift am rezolvat definitiv şi dilema care apare mereu când e ziua de naştere a vreunuia dintre noi. Acum ştim ce îşi doreşte fiecare şi putem să colaborăm cu toţii pentru a cumpăra cadouri extraordinare, simplu, fără bătaie de cap, fără să cheltuim mai mult. Fiindcă ne adunăm mai mulţi, putem să cumpărăm de fiecare data cadouri mai valoroase fără să fie nevoie să suplimentăm contribuţia, ci doar doza de implicare.

Hai pe Mongift şi împlineşte dorinţe cu uşurinţă!

Comentarii