Etichete:

Idei de cadouri de 8 martie

Se tot dezbate de către intelectuali anonimi şi, să ne fie cu iertare, niţel constipaţi, că 8 martie ar fi o sărbătoare „inventată”, ba că e o „moştenire comunistă”, ba că nu e, se zice recent, decât o altă găselniţă a erei consumiste în care orice zi e o zi bună de cheltuit nişte bani pe lucruri de care n-ai nevoie.

Adevărul fără ifose e că ne-ar prinde bine cât mai multe „sărbători inventate”, moştenite sau zămislite în uterul capitalist, pentru că fiecare dintre noi, femeie sau bărbat, adult cu venituri medii, ne cam lăsăm prinşi în tsunami-ul iscat zilnic în preajma noastră de o societate lipsită de valori autentice şi uităm să le arătăm celor de lângă noi cât de mult contează prezenţa şi sprijinul lor.

Iată doar unul dintre argumentele pentru care cadoul de 8 martie e musai să rămână un bun prilej pentru fiecare dintre noi pentru a le spune femeilor din jurul nostru: mă bucur şi-ţi mulţumesc că exişti.

Florile vor fi şi ele, mereu, primul lucru pe lista de 8 martie, pentru că, în ciuda altor cârcotaşi şi auto-presupuşi vizionari, rămân cele mai fireşti şi lipsite de pretenţii mijloace prin care putem spune (fără cuvinte – şi aşa nu prea le nimerim pe cele potrivite) te iubesc.

Şi pentru că 8 martie este sărbătoarea feminităţii, cadoul de 8 martie trebuie să vorbească despre cochetărie, mai ales când este pentru ea. Un parfum scump, o poşetă – plic elegantă, un set de creme şi loţiuni preferabil organice, o bijuterie deosebită (poate inscripţionată cu un simbol semnificativ) sunt câteva opţiuni care vor transmite mesajul potrivit la momentul potrivit.

Pentru cele mai pretenţioase, care nu trec uşor cu vederea un cadou luat în grabă sau lipsit de inspiraţie, există o modalitate de a echilibra darul şi aşteptările. Platforma Mongift.ro, apărută recent în România, dă ocazia celor care o folosesc să creeze liste de cadouri preferate, liste în care pot adăuga linkuri către dorinţele lor şi pe care le pot împărtăşi prietenilor.

Mongift e un concept deja validat în Occident pentru motivul simplu că nimeni nu ştie mai bine decât însuşi sărbătoritul ce-şi doreşte. Şi de ce să rişti, când poţi să mergi la sigur? Cine n-a ţinut minte reclama pe cât de familiară prin emoţia redată, pe atât de popularită. „Expresia de pe chipul ei când primeşte ce-şi doreşte? Nepreţuită!”

Alors, vrei să faci un gest potrivit aşteptărilor ei? Hai pe Mongift şi invit-o şi pe ea să te urmeze. S-ar putea să vă faceţi bunul obicei de a vă asculta şi împlini dorinţele cu uşurinţă.

Comentarii